Bullying în școli: înțelegere, prevenție și intervenție pentru elevi, părinți și cadre didactice

Bullying-ul reprezintă o problemă complexă și serioasă în mediul școlar, ce necesită o abordare structurată și consecventă din partea întregii comunități educaționale. Deși poate părea uneori o simplă tachinare sau un conflict minor, bullying-ul presupune un tipar de comportament repetitiv, intenționat și bazat pe un dezechilibru de putere, care afectează profund siguranța și bunăstarea elevilor. Pentru a crea un spațiu școlar sigur și incluziv, este esențial ca elevii, părinții, profesorii și conducerea școlii să recunoască semnele, să diferențieze corect fenomenul și să intervină prompt și eficient.

Bullying în școli: definiții clare, manifestări și ghid practic pentru prevenție și intervenție

Acest articol oferă o perspectivă completă asupra bullying-ului în școli, explicând criteriile care îl definesc, diferențele față de conflicte sau tachinări, formele diverse în care se manifestă, semnalele care indică o victimă sau un agresor, precum și pașii practici pe care îi pot urma elevii, părinții și cadrele didactice pentru a preveni și a răspunde eficient acestor situații. De asemenea, este inclusă o prezentare a cadrului legislativ românesc și a mecanismelor de raportare disponibile.

Ce este bullying-ul și cum îl diferențiem de alte forme de interacțiune

Bullying-ul este definit prin trei criterii esențiale: intenția de a face rău, repetitivitatea comportamentului și existenta unui dezechilibru de putere între agresor și victimă. Această distincție este importantă pentru a nu confunda bullying-ul cu conflictele punctuale sau tachinările reciproce, care nu implică un model sistematic de intimidare. În România, violența psihologică de tip bullying este recunoscută și sancționată prin modificările legislative și normele metodologice aferente, subliniind că nu este tolerabilă în școli.

De exemplu, un conflict poate avea replici dure, dar nu urmărește să degradeze constant o persoană, iar tachinarea poate fi reciprocă și se oprește când cineva exprimă disconfort. În schimb, bullying-ul persistă chiar și după ce victima transmite că suferă. În mediul online, un singur incident poate genera multiple redistribuiri ce transformă situația într-o agresiune repetată, afectând profund victima care nu mai are refugiu.

Formele bullying-ului în viața școlară și online

Bullying-ul se manifestă adesea printr-un amestec de forme, printre care:

• Bullying verbal: porecle degradante, ironii legate de aspect fizic, familie, performanțe școlare, care devin un mecanism de control prin umilire repetată.
• Bullying relațional (social): excluderea din grupuri, boicoturi, răspândirea de zvonuri, izolarea la pauză sau în activități extracurriculare, afectând sentimentul de apartenență.
• Bullying fizic: lovituri, îmbrânceli, distrugerea obiectelor personale, agresiuni în spații fără supraveghere, care pot fi ascunse de teamă și rușine.
• Bullying psihologic: intimidare, amenințări, șantaj emoțional, umilire publică, forțarea la comportamente degradante, adesea susținut de dinamici de grup și statut social al agresorului.
• Cyberbullying: mesaje jignitoare, amenințări, conturi false, excludere din grupuri online, distribuirea de conținut fără consimțământ, cu impact prelungit și greu de controlat.
• Bullying pe criterii de discriminare: vizând aspectul fizic, dizabilitatea, etnia sau statutul social, cu riscul normalizării unor atitudini discriminatorii.

Aceste forme pot apărea combinate și sunt adesea însoțite de un public care poate susține sau ignora situația, influențând climatul școlar.

Semne de bullying: cum identificăm o victimă care nu vorbește

Mulți copii nu dezvăluie experiențele de bullying din cauza rușinii sau fricii. De aceea, adulții trebuie să fie atenți la schimbările emoționale, comportamentale, școlare și somatice care pot indica suferința:

• Emoțional: anxietate înainte de școală, iritabilitate, tristețe, retragere, hipervigilență, teamă legată de telefon sau mediul online.
• Comportamental: evitarea școlii, a unor locuri sau colegi, izolare socială, scăderea dorinței de a interacționa cu ceilalți.
• Școlar: scăderea performanței, absențe frecvente, lipsa concentrării, reticență în participarea la activități.
• Somatic: dureri de cap sau stomac, tulburări de somn, oboseală inexplicabilă.

Aceste semnale nu sunt dovezi definitive, dar indică necesitatea unei atenții sporite și a unei comunicări deschise.

Recunoașterea unui posibil agresor și rolul martorilor pasivi

Este important să evităm etichetarea definitivă a elevilor care manifestă comportamente agresive. Motivele pot fi diverse, incluzând presiunea de grup, modele familiale sau nevoi emoționale neadresate. Intervenția trebuie să se concentreze pe responsabilizarea și educația acestora, nu doar pe pedeapsă.

Semnele unui potențial agresor includ nevoia de dominare, dispreț față de suferința altora, justificarea comportamentului ca „glumă” și atragerea unui public. În mediul digital, pot apărea mesaje jignitoare sau participarea la atacuri coordonate.

Martorii pasivi joacă un rol esențial în perpetuarea sau prevenirea bullying-ului. Frica de a deveni următoarea țintă îi poate determina să nu intervină. Educația privind formele sigure de reacție, precum raportarea, sprijinirea victimei sau refuzul de a participa la umiliri, este crucială pentru schimbarea culturii școlare.

De ce intervenția timpurie este vitală: efecte și riscuri

Bullying-ul acționează ca o formă de stres cronic, cu efecte cumulative asupra sănătății emoționale și fizice a copilului. Pe termen scurt, poate genera anxietate, tristețe, retragere și absențe; pe termen lung, poate afecta stima de sine, încrederea în ceilalți și performanțele școlare, crescând riscul unor probleme de sănătate mintală.

Pentru agresori, lipsa reacției adecvate poate întări un stil relațional problematic, iar pentru martori, tolerarea situațiilor de bullying degradează climatul școlar și scade încrederea în adulți. Date internaționale, precum cele din PISA 2018, confirmă impactul negativ asupra bunăstării elevilor și rezultatelor educaționale.

Pași practici pentru intervenție: ce pot face elevii, părinții și cadrele didactice

Intervenția eficientă depinde de implicarea rapidă a unui adult care să trateze situația cu seriozitate. Pentru elevi, primul obiectiv este siguranța: evitarea zonelor nesigure, însoțirea în pauze de un coleg de încredere și documentarea incidentelor (date, loc, martori) pentru a sprijini intervenția adultă.

În cazul cyberbullying-ului, păstrarea dovezilor digitale (capturi de ecran, linkuri, nume de conturi) este esențială pentru raportare și acțiune. Blocarea și raportarea pe platforme nu înlocuiesc însă comunicarea cu adulții din școală.

Părinții trebuie să adopte un ton calm și orientat spre siguranță, evitând întrebările acuzatoare care pot bloca comunicarea. Este recomandat să colecteze informații concrete și să păstreze dovezile în mediul online.

Sesizarea școlii ar trebui să fie făcută în scris pentru claritate și transparență, solicitând măsuri și termene concrete. Profesorii și diriginții trebuie să evite minimalizarea situațiilor și să acționeze prompt prin protejarea victimei, delimitarea comportamentului agresiv, discuții separate cu părțile implicate și monitorizarea continuă.

Conducerea școlii trebuie să asigure proceduri funcționale și comunicare transparentă, combatând subraportarea și promovând un climat sigur și incluziv. Colegii martori pot contribui semnificativ prin sprijinirea victimei și prin evitarea amplificării agresiunii, mai ales în mediul digital.

Un exemplu de resursă utilă pentru sprijinirea acestor intervenții este materialul privind prevenirea violenței în școli disponibil la Salvați Copiii România, ce oferă recomandări practice pentru cadrele didactice și comunitatea școlară.

Raportarea și cadrul legal în România

În România, bullying-ul este recunoscut oficial ca o formă de violență psihologică interzisă în școli, iar legislația educației prevede obligația unităților școlare de prevenire și intervenție. Un element important este mecanismul de semnalare anonimă a faptelor de violență, aprobat prin ordin guvernamental, care facilitează raportarea fără teama de represalii.

Procesul obișnuit de intervenție începe cu sesizarea dirigintelui sau a conducerii școlii, implicarea consilierului școlar, documentarea situației și stabilirea unor măsuri clare, urmate de monitorizare. Dacă reacția școlii este insuficientă, părinții pot escalada cazul la inspectoratul școlar, păstrând o comunicare clară și concentrată pe fapte.

Este important ca părinții și elevii să înțeleagă că bullying-ul nu este o problemă privată și că școala are responsabilitatea de a asigura un mediu sigur pentru toți elevii. Pentru situații grave, care depășesc cadrul educațional, este necesară implicarea autorităților competente.

Prevenția bullying-ului: ce pot face școlile și familiile

Prevenția reală presupune mai mult decât campanii ocazionale sau afișe tematice; necesită stabilirea unor reguli clare, consecvență în aplicare, educație socio-emoțională și un climat în care raportarea este încurajată și protejată. Profesorii trebuie să intervină de îndată ce observă comportamente umilitoare, iar elevii trebuie să înțeleagă ce este acceptabil și ce nu.

În mediul digital, prevenția include alfabetizarea digitală, care să îi ajute pe copii să înțeleagă consecințele redistribuirii de conținut și să protejeze datele personale. Studiul Ora de Net 2023 relevă nevoia de educație adaptată realităților online ale copiilor.

La nivel sistemic, mecanismul de semnalare anonimă funcționează ca o măsură de prevenție secundară, identificând situațiile ascunse și permițând intervenția timpurie.

Întrebări frecvente despre bullying în școli

• Este bullying dacă se întâmplă o singură dată?
  Un incident izolat poate fi începutul unui tipar dacă există dezechilibru de putere și probabilitate de repetare. În online, un singur act poate deveni repetitiv prin redistribuire.
• Ce fac dacă copilul meu îmi spune să nu spun nimănui?
  Este important să luați în serios frica copilului și să îi asigurați că scopul este siguranța lui, acționând împreună fără expunere inutilă.
• Care sunt cele mai utile dovezi în caz de cyberbullying?
  Capturi de ecran, linkuri, date și ore, nume de conturi și conversații, care susțin o intervenție clară și eficientă.
• Are sens să raportez dacă agresorul este „popular”?
  Da, statutul social al agresorului nu justifică bullying-ul, iar raportarea bine documentată ajută la oprirea acestuia.
• Școala are obligația să intervină în cazul bullying-ului?
  Da, legislația educației și normele metodologice impun prevenție și intervenție în mediul școlar.

Pentru o perspectivă amplă despre cum pot acționa elevii, părinții și profesorii pas cu pas în situații de bullying, vă recomandăm articolul dedicat pe această temă, disponibil aici.

Bullying-ul nu este o problemă simplă și nici o formă acceptabilă de interacțiune între copii. Pentru a proteja bunăstarea și siguranța elevilor, este esențial ca toți actorii implicați să comunice deschis, să acționeze prompt și să urmeze proceduri clare. Prin implicare timpurie, documentare riguroasă și colaborare între școală, familie și elevi, se poate construi un mediu educațional în care respectul reciproc devine norma, iar fiecare copil se simte în siguranță și sprijinit.